Dorohoi News Logo

Un bărbat din Mlenăuți a primit o amendă imensă pentru arderea resturilor vegetale. Vezi ce prevede legea în astfel de cazuri!

incendiu

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost sancționat contravențional de jandarmii botoșăneni cu amendă în valoare de 7500 de lei pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr.195/2005 privind protecția mediului.

Aflat sub influența băuturilor alcoolice, proprietarul unui teren agricol din satul Mlenăuți, comuna Hudești a aprins miercuri seară resturile vegetale de pe terenul său, iar focul s-a răspândit și la vegetația ierboasă din zonă Gârla Odăiței.

Sancțiunea a fost aplicată în urma intervenției unei patrule mixte polițist-jandarm, la sesizarea unei persoane care a observat incendiul și pe cel care îl provocase și a luat măsuri de stingere a acestuia la timp, înainte ca focul să ia amploare.

Conform prevederilor legale, proprietarii și deținătorii de terenuri au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurilor, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase, nerespectarea acestei dispoziții constituind o contravenție care se sancționează cu amendă de la 7500 de lei la 15000 de lei pentru persoane fizice și cu amendă de la 50000 de lei la 100000 de lei pentru persoane juridice.

Arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către proprietarii şi deţinătorii legali de terenuri, se poate face doar cu acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi informarea prealabilă a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Autoritățile atrag atenția cetățenilor asupra pericolului generat de practica arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, care poate avea consecinţe grave asupra comunităților prin producerea de pagube materiale, afectarea mediului înconjurător şi posibile pierderi de vieţi omeneşti.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web