Dorohoi News Logo

Peste 40 de permise de conducere reținute în weekendul care a trecut

62327082

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 12 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 90 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 627 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 260.000 de lei.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce 44 de permise de conducere, 22 pentru nerespectarea vitezei legale și 5 pentru consum de băuturi alcoolice.

Exemplu: Acțiune comună cu polițiștii ieșeni
Sâmbătă, 9 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice.

Acțiunea s-a desfășurat pe drumul național DN 24C, drumul european DE 58 și drumul județean DJ 282B, fiind controlate peste 120 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea vitezei legale.

Totodată au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web