Dorohoi News Logo

Doi adolescenți amendați după ce au intrat cu un cuțit de 16cm într-un liceu din Dorohoi

93664daa-b21e-4f3d-b8c7-996d59ca99a3

Marți dimineață, un echipaj de jandarmerie aflat în apropierea Liceului „Alexandru Vlahuță" din municipiul Dorohoi a fost sesizat de agentul de pază cu privire la faptul că două persoane au pătruns fără drept în curtea liceului și adresează injurii personalului.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că doi tineri, sub pretextul eliberării unor diplome școlare, au pătruns fără drept în incinta școlii, iar în momentul în care li s-a precizat să se adreseze instituției unde au învățat pentru eliberarea diplomelor solicitate, nefiind elevi ai liceului, au devenit agresivi verbal.

La controlul corporal preventiv, asupra unui tânăr în vârstă de 17 ani a fost găsit un cuțit cu lungimea totală de aproximativ 16 cm, motiv pentru care jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, care vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, cei doi au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 3000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În conformitate cu prevederile legale, pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în instituțiile de învățământ și spațiile aparținând acestora, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 1500 de lei, iar în cazul în care proferarea de injurii se produce în incinta unei instituții de învățământ, sancțiunea aplicabilă este amenda de la 1000 de lei la 3000 de lei.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web