Dorohoi News Logo

Sancțiuni de peste 24.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind câinii periculoși

22

La data de 20 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și a verificării modului de respectare a măsurilor impuse de lege privind deținătorii de exemplare canine ce fac parte din categoriile de câini periculoși potrivit OUG 55/2002. 

Activitățile au fost desfășurate în municipiul Botoșani, prilej cu care au fost verificate 60 de locații, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.200 de lei, 

În urma nergulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei, pentru nerespectarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web