Dorohoi News Logo

Accident la Hudești, un tânăr băut s-a izbit cu mașina de un cap de pod

accident15

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați duminică 2 iunie, cu privire la faptul că pe DC 84D, în comuna Hudești s-a produs un accident de circulație, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul depoliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 30 de ani, din comuna Hudești, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul public din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Întrucât tânărul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recolatrea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web