Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit duminică 21 iulie, pentru control, pe drumul comunal DC13, comuna Avrămeni, un autoturism, condus de un tânăr, de 29 de ani, din aceeași comună.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.