La data de 23.11.2011, în jurul orei 19.30, poliţiştii au găsit în șanțul de pe marginea drumului comunal ce face legătura între satul Pârâu-Negru, comuna Mihăileni și comuna Dersca, un autoturism de culoare neagră, care nu avea aplicate plăcuţele cu numerele de înmatriculare, iar în autoturism se afla T. CIPRIAN de 25 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.
Tânărul a fost condus la Poliția municipiului Dorohoi, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,61mg/l alcool pur în aerul expirat; i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că T. CIPRIAN nu deţine permis de conducere, iar autoturismul respectiv avea autorizaţie provizorie de circulaţie, expirată.
T. CIPRIAN este cercetat sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. (DorohoiNews.ro)