Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, la data de 1 septembrie 2024, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul public din comuna Viișoara, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
S-a procedat la urmărirea acestuia, iar în scurt timp conducătorul auto a oprit și a părăsit autovehiculul, însă a fost prins și imobilizat de polițiști. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Mai mult decât atât autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare și nici inspecția tehnică periodică efectuată. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest valoarea rezultată fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.