Dorohoi News Logo

Aproape 40 de permise reținute de polițiști în ultimele 48 de ore

2

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 10 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 119 evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 362 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 180.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 37 de permise de conducere, cinci dintre acestea fiind reținute pentru consum de băuturi alcoolice, iar 19 pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web