O femeie a fost amendată de jandarmi ieri după-amiază cu 20.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile.
Pe lângă sancțiunea primită, vânzătoarea de țigari de contrabandă din Piața Centrală a municipiului Botoșani a rămas și fără cele 90 de pachete de țigarete găsite de jandarmi asupra sa.
În urmă cu trei luni, femeia a mai fost depistată de jandarmi în aceeași ipostază, la data respectivă fiindu-i confiscate aproximativ 50 de pachete de țigări.
Conform prevederilor Codului Fiscal, deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a unei cantități mai mici de 10000 de țigarete, fără a fi marcate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20000 de lei la 100000 de lei, precum și cu confiscarea pachetelor de țigări.
De asemenea, săvârșirea de mai multe ori, în decursul unui an calendaristic, a acestei fapte constituie infracțiune, dacă prin cumulare se depășește limita cantitativă de 10000 de țigarete, pedeapsa prevăzută de Codul Fiscal pentru această faptă fiind închisoarea de la 2 ani la 7 ani.
Nu doar cei care dețin sau comercializează o cantitate mai mică de 10000 de țigarete fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaj fals pot fi sancționați, ci și persoanele care dețin sau comercializează produse accizabile supuse marcării sub limita a 400 de țigări de foi de 3 grame, 200 de țigări de foi mai mari de 3 grame, 1 kg de tutun de fumat, 40 de litri de alcool etilic, 200 de litri de băuturi spirtoase, 300 de litri de produse intermediare sau 300 de litri de băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri.