În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la aproximativ 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 1.000 de persoane, au fost aplicate 570 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 90.000 de lei și au fost reținute 35 de permise de conducere și 22 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul planului de activitate Blocada, unde s-a acționat împreună cu jandarmeria, fiind instituite 18 filtre rutiere, pe drumurile publice de pe raza întregului județ, pentru verificarea legalității conducătorilor auto și pentru siguranța participanților la trafic.
Exemplu:
Razie a polițiștilor în muncipiul Botoșani. Aproximativ 100 de forțe de ordine angrenate în activități
În noaptea de 12 spre 13 octombrie 2024, intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, acțiuni speciale, poliție transporturi, poliție rutieră, jandarmi și polițiști de frontieră au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, atât în municipiul Botoșani cât și în localitățile din proximitatea acestuia.
Astfel, au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din proximitatea localurilor publice și arterele rutiere, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 600 de persoane, 19 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar 37 au fost sancționate contravențional pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, cu amendă în valoare de peste 15.000 de lei.
În același context, au fost sancționați 132 de conducători auto pentru abateri la regimul rutier cu amendă în valoare totală de peste 40.000 de lei și au fost reținute 9 permise de conducere.
Totodată, au fost testați alcoolscopic 164 de conducători auto, patru dintre aceștia fiind depistați sub influența alcoolui.
Polițiștiii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității economice au controlat 12 localuri publice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.000 de lei, totodată, fiind confiscați aproximaitiv 700 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.