Polițiștii din cadrul biroului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism, condus de un tânăr, de 32 de ani, cetățean portughez, care a schimbat direcția de deplasare, încălcând marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârșirii unei infracți la regimul circulației pe drumurile publice. Mai mult decât atât, în urma testării cu apartul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Totodată, conducătorul auto a fost sancțiionat contravențional cu amendă în cuantum de 2145 de lei, pentru faptul că a încălcat marcajul longitudinal continuu, nu avea documentele obligatorii prevăzute de lege asupra sa și nu avea efectuată inspecția tehnică periodică a autoturimului.
La data de 18 octombrie 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Havârna.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.