Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a trei tineri, din municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că aceștia, ar fi pătruns fără drept în incinta Stadionului Municipal Botoșani, apoi în vestiarul clubului de fotbal, de unde au sustras încălțăminte sport în valoare de 20.000 de lei. Prejudiicul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat parțial.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.