Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt.
Din cercetări a reieșit faptul că acesta, în perioada 30 octombrie -1 noiembrie 2024, ar fi sustras din interiorul a trei magazine mai multe bunuri.
La data de 16 noiembrie a.c. a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuinta persoanei bănuită de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate o parte dintre bunurile sustrase.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.