Prima sesiune a examenului de bacalaureat 2012 începe luni, 11 iunie, ora 12:00, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A) ce se va desfăşura în intervalul 11 - 13 iunie.
În perioada 13 - 15 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B): croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană.
Evaluarea competenţelor digitale (proba D) se va desfăşura în perioada 15-18 iunie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) între 25 şi 27 iunie.
Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare, pentru susţinerea acestor probe orale, care vor avea loc în liceele de provenienţă ale candidaţilor, s-au înscris peste 200.000 de elevi.
Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă, au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Subiectele cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, precum şi itemi corespunzători descriptorilor de competenţe din programele pentru bacalaureat.
Subiectele au un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.