Ca să se asigure că la probele scrise ale examenului de Bacalaureat, care încep de luni, 2 iulie, nu se va repeta situația de la Evaluarea Națională a copiilor de clasa a VIII-a, ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, i-a convocat pe toți inspectorii școlari la o videoconferință. Oamenii au primit instrucțiuni clare legate de organizarea Bac-ului, dar au aflat și ce sancționi riscă dacă nu se vor conforma regulilor de la minister.
Liviu Pop și-a început discursul cu amenințări. El le-a spus inspectorilor generali că, în școlile unde nu vor exista săli supravegheate video la Bacalaureat, vor răspunde atât preşedintele de comisie, cât şi directorii unităţilor şcolare. "Nu vom face rabat", a subliniat Liviu Pop. Ministru a ținut să-și asigure subalternii și că orice încercare de strângere a banilor de protocol va fi de asemenea drastic sancționată. "Să eliminaţi orice posibilitate de a interveni în preajma comisiilor. La final, vom căuta vinovaţii", a mai spus Pop. În final, interimarul de la Educație le-a transmis inspectorilor că orice analiză asupra desfăşurării examenelor de Bacalaureat şi evaluărilor naţionale se va face, ulterior, "la rece".
"Nu trebuie să căutăm acum capete. Sper să nu avem luni surprize la examenul de Bacalaureat, precum cele de la evaluarea naţională", a spus Liviu Pop. Sursa: evz.ro