Dorohoi News Logo

ATENȚIE! Ce facultăţi să evităm? Lista facultăţilor NEACREDITATE

facultati
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a stabilit în 2012, în urma evaluărilor, care sunt universitățile publice care au specializări neacreditate și de neîncredere.
 
Scopul evaluărilor ARACIS vizează protejarea viitorilor studenţi de programe fantomă, prin livrarea de informaţii coerente, credibile, pe care candidaţii şi studenţii le pot accesa oricând, cu privire la calitatea educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ superior din România.
 
Calificativul de “neîncredere” conduce la propunerea de neacreditare a specializării evaluate. Evaluatorii ARACIS acordă acest calificativ pentru nerespectarea standardelor academice ale programului respectiv. Relevanţa neacreditării şi a calificativului de “neîncredere” acordat unei specializări dintr-o facultate, pentru viitorii studenţi se referă la imposibilitatea absolvenţilor de a susţine licenţa în universitatea pe care au urmat-o.
 
Acreditarea se acordă unei facultăţi sau specializări autorizate, pe baza raportului Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, după cel putin un ciclu de funcţionare, dacă a îndeplinit toate standardele impuse prin lege.
 
ARACIS a clasificat drept neacreditate următoarele specializări şi facultăţi:
 
Universitatea Alma Mater din Sibiu: - Specializările Afaceri Internaţionale şi Marketing din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice: neacreditate şi de neîncredere.
 
Universitatea Ovidius:  Specializarea Limba şi literatură engleză – O limbă şi literatură modernă (italiană, franceză) din cadrul Facultăţii de Litere: de neîncredere.
 
Universitatea din Piteşti: Specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio Umane: neacreditată şi de neîncredere.
 
Universitatea Spiru Haret din Bucureşti: Specializarea Administraţie Publică (filiala Constanţa) din cadrul Facultăţii de Drept şi Administraţie: neacreditată şi de neîncredere.
 
Universitatea Constantin Brâncoveanu din Piteşti: Specializarea Administraţie Publică (filiala Brăila) din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării: neacreditată şi de neîncredere.
 
Universitatea Financiar Bancară din Bucureşti: Specializarea Finanţe şi Bănci a Facultăţii de Management Financiar: de neîncredere.
 
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad: Specializarea Sport şi Performanţă Motrică din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport: neacreditată, de neîncredere.
 
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Timişoara: Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru din cadrul Facultăţii de Agricultură: neacreditare, de neîncredere. 
 
Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucureşti: Specializarea Geografia Turismului (filiala Sibiu) din cadrul Facultăţii de Geografia Turismului din Sibiu : neacreditată, de neîncredere.
 
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad: Specializările Teologie Ortodoxă Didactică şi Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Teologie: neacreditate şi de neîncredere.
 
Universitatea Maritimă din Constanţa: Specializarea Tehnologii şi Sisteme de Telecomunicaţii a Facultăţii de Electromecanică Navală: neacreditare, neîncredere.
 
Universitatea Hyperion din Bucureşti: Specializarea Drept a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică: neacreditată, de neîncredere.
 
Universitatea Ovidius din Constanţa: Specializarea Electronică Aplicată din cadrul Facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului: neîncredere, neacreditare.
 
Universitatea Transilvania din Braşov: Specializarea Managementul Energiei din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor: neîncredere, neacreditare. Sursa: ghimpele.ro
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web