Aproape 40.000 de posturi didactice sunt titularizabile, la nivel naţional, 19.986 dintre acestea fiind înregistrate în mediul urban, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
"Până în acest moment, s-au înscris peste 39.000 de candidaţi la examenul de titularizare. Aşteptăm să se înscrie şi cei care au terminat studiile în anul şcolar 2011-2012", au mai spus sursele citate.
Conform metodologiei de desfăşurare a examenului de titularizare, proba scrisă va avea loc la 2 august, iar afişarea rezultatelor la centrele de concurs şi la inspectoratele şcolare va avea loc la 7 august. Înregistrarea contestaţiilor la centrele de concurs şi transmiterea acestora către centrele de evaluare se va desfăşura între 7 şi 8 august, în timp ce afişarea rezultatelor finale la centrele de concurs şi la inspectoratele şcolare va avea loc la data de 10 august.