Dorohoi News Logo

Clasa pregătitoare ne prinde nepregătiţi. Află care sunt problemele rămase nerezolvate

scoala

Peste o sută de mii de copii vor începe clasa pregătitoare pe 10 septembrie, dar autorităţile sunt prinse pe picior greşit: clasele nu au mobilier şi nici profesori suficienţi.

Deşi cu mai puţin de o lună înaintea începerii anului şcolar infrastructura necesară pentru clasa pregătitoare nu este pusă la punct, conducerea Ministerului Educaţiei e optimistă şi spune că totul va fi gata până pe 10 septembrie, când va suna clopoţelul.

Isteria noii clase a făcut ca zeci de părinţi să-şi facă mutaţie în sectorul unu, doar doar copiii lor vor prinde un loc la şcoala numărul 11. Numai că şcoala nu are spaţiu suficient, şi va trebui să închirieze săli în altă parte. „Va trebui să ne descurcăm cum putem", spun cei din conducerea şcolii.

În alte unităţi de învăţământ s-au improvizat clase în laboratoare, ba chiar şi în cancelarii sau s-au modificat grupurile sanitare şi holurile. Mobilierul pentru micuţii care vor merge în clasa pregătitoare va sosi în şcoli la sfârşitul lunii august, însă problema cadrelor didactice nu a fost încă rezolvată. „Din punctul de vedere al resurselor umane, putem spune că suntem departe de finalizare pentru că am aşteptat etapa de titularizare", a spus Constantin Trăistaru, adăugând că mai este nevoie de aproximativ 200 de învăţători.

În clasa pregătitoare s-au înscris 130.000 de elevi, iar ministerul educaţiei a cheltuit peste 50 de milioane de lei pentru mobilier şi materiale didactice. Sursa: rtv.net

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web