Deşi până la începerea anului şcolar mai sunt doar câteva zile, 34 de unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.
Printre deficienţele cel mai des întâlnite se numără lipsa apei potabile, a canalizării şi grupurile sanitare insalubre. Toate cele 34 de şcoli se află în mediul rural şi este puţin probabil să primească autorizaţie de funcţionare pentru că niciuna nu are apă curentă.
Şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean sunt însă mulţumiţi de situaţia unităţilor şcolare din judeţ.
"Faţă de anul trecut, când erau 40% fără autorizaţie, acum sunt prea puţine şcoli care nu au fost autorizate sanitar. Nu avem o situaţie exactă, dar la 350 de şcoli din tot judeţul, doar 34 nu au autorizaţie sanitară. Ne vom strădui să îndeplinim condiţiile igienico-sanitare şi la aceste şcoli. Multe dintre ele nu au primit autorizaţie sanitară pentru că au rămas fără apă curentă din cauza secetei.", a spus Mihaela Huncă, inspectorul şef al IŞJ Botoşani.
Inspectorii sanitari au dat termen 30 de zile pentru remedierea tuturor deficienţelor din şcolile găsite în neregulă. În cazul în care aceste deficienţe nu for fi remediate, şcolile vor fi închise definitiv.
"Nu există localităţi care să nu aibă cel puţin o unitate şcolară autorizată. Sunt şcoli care nu corespund din punct de vedere igenico-sanitar, dar care au primit din partea inspectorilor sanitari recomandări pentru remedierea deficienţelor. Au termen 30 de zile să remedieze aceste deficienţe. Vom face un nou control şi dacă vom constata că dacă nu îndeplinesc condiţiile igenico-sanitare, vom închide aceste unităţi şcolare", a declarat Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog şef la Direcţia de Sănatate Publică Botoşani. Sursa: adevarul.ro