Începând din septembrie 2011, Liceul Regina Maria Dorohoi este partener într-un Proiect şcolar Comenius Multilateral 11-PM-866-BT-BG în cadrul Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii (LLP 2007-2013), finanţat de Comisia Europeană.
Sub numele „Les traditions populaires – une entrée interculturelle”, proiectul reuneşte 5 şcoli europene din Franţa, Italia, Bulgaria, Grecia şi România.
Tema proiectului o constituie obiceiurile şi tradiţiile populare, un mijloc eficient de a promova specificul naţional prin ceea ce are mai frumos şi mai sfânt: cultură, tradiţie, obiceiuri, istorie, religie.
În perioada 1-7 octombrie 2012 Liceul Regina Maria Dorohoi a fost reprezentat la Reuniunea de proiect de la Istituto Statale di Istruzione Secondaria Superiore "A. G. Roncalli" din Manfredonia, Italia de 4 elevi, Vasilachi Laura, Chiţac Ciprian, Panţiru Mădălina şi Grădinariu Elvis Catalin, toti elevi în clasa a X-a, si 4 profesori, d-l Pochiscan Emilian, director, d-na Ciobanu Ilucă Cristina, coordonator proiect, d-na Foca Alina si d-l Ciobanu Iluca Adrian, membri în echipa de implementare a proiectului la nivelul instituţiei de învăţământ.
Am participat la o serie larga de activităţi precum: prezentarea scolii, a oraşului, conferinţa in prezenta oficialităţilor de la Primăria si ISJ Manfredonia, prezentarea sistemului de învăţământ, prezentarea cântecelor si a dansurilor populare specifice celor 5 tari partenere in proiect.
Ni s-au prezentat şcoala si oraşul Manfredonia, din perspectiva istoriei, a religiei si a tradiţiilor prin Muzeul Etnografic si Muzeul de Arheologie, Siturile arheologice, Galeria municipala, Biserica Sf. Mihail.
In sala « dei Celestini » a avut loc activitatea „Des danses folkloriques” unde elevii provenind din cele 5 tari partenere au realizat prezentări cronologice si teoretice asupra dansurilor tradiţionale după care au interpretat dansuri specifice regiunii si tarii din care provin. Elevii au completat dansurile cu prezenta costumelor populare oferind astfel o imagine de ansamblu asupra dansurilor specifice fiecărei regiuni.
Cântecele populare au reprezentat un alt punct al activităţilor, realizate in sala auditorium Dei Celestini. Elevii au realizat prezentări teoretice asupra diversităţii cântecelor populare interpretând apoi vocal si instrumental diverse cântece populare.
Activităţile au reprezentat un bun prilej pentru elevi de a cunoaşte tradiţiile si cultura şcolilor partenere, realizând existenta unor puncte comune fie in costumele populare, fie in paşii de dans, fie in linia melodica.
Următoarea Reuniune de proiect va avea loc in România in perioada 11-17 martie 2013, când liceul nostru va fi pentru o săptămână gazda partenerilor europeni.
Prezentul raport reflecta numai punctul de vedere al autorului si Comisia Europeana nu este responsabila pentru eventuala utilizare a informatiilor pe care le contine. (Ciobanu Ilucă Cristina – coordonator proiect)