Consiliul Şcolar al Elevilor Şcolii Gimnaziale „Ioan Murariu” din Cristineşti, coordonaţi de d-na bibliotecar Alexandra Rusu, au organizat un frumos spectacol autumnal devenit tradiţie a şcolii.
Pe scena Căminului Cultural, în aromele nostalgicei toamne, 52 de elevi şi-au etalat minunatele costume inspirate din culorile şi bogăţiile toamnei, într-un décor specific care a adunat flori, frunze, fructe şi legume.
Pe ritmuri de vals, cavalerii au condus pe scenă domniţele cărora le-au oferit, galanţi, câte o floare. Elevii din clasele V-VII şi-au demonstrat şi calităţile de dansatori pe lângă proba de costume. După lungi deliberări, juriul, format din elevii şcolii, au desemnat câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister Toamna 2012 la categoriile I- IV şi V-VII.
Culorile toamnei s-au regăsit şi în desenele realizate de elevi cu acest prilej. Şi pentru că e toamnă, nu a fost uitată nici Ziua Mondială a Alimentaţiei. Elevii, coordonaţi de d-na prof. Ştefănica Gherasim, au prezentat fructe şi legume, dar şi produse alimentare realizate din acestea.
În cadrul activităţii au fost lansate şi candidaturile pentru Consiliul Elevilor din acest an pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar. Sărbătoarea s-a încheiat cu un program deosebit de cântece, program susţinut de grupul vocal al şcolii coordonat de d-na prof. Paula Gavriluţă. (Prof. Elena Jitariu, Consilier educativ)