Cercul de Cultură şi Civilizaţie Engleză de la Clubul Copiilor Dorohoi a marcat ziua de 31 octombrie 2012 sub forma unei poveşti cu titlul “Holloween-ul de altădată versus Holloween-ul de astăzi”, împărţindu-l în “lumea bună” şi “lumea rea”, organizatorii dorind să dovedească că, în ciuda diversităţii ce invadează societatea, puterea de a discerne răul de bine şi frumosul de urât stă în puterea noastră.
Costumaţi precum personaje din poveştile nemuritoare, pentru a delimita lumea bună (prinţi şi prinţese, Alba ca Zăpada, Bambi, Zâna cea bună, Minnie, etc) de lumea rea (monştri, Zâna cea rea, Bestia, vărcolaci, mumii, etc), elevii cercului au susţinut un moment artistic, fiecare personaj prezentându-se în faţa invitaţilor care au apreciat iniţiativa acestora, dar mai ales originalitatea abordării temei.
Şi cum fiecare poveste se încheie frumos, cele două lumi au marcat activitatea printr-un dans tematic. (DorohoiNews.ro)