La Școala Primară Nr. 5 Oroftiana, elevii, sub îndrumarea doamnelor învățătoare și-au luat rămas bun de la Toamna, zâna cea harnică și de daruri darnică.
În penultima zi de toamnă, pregătind o plecare frumoasă pentru zâna alături de care au lucrat atâtea săptămâni, cu cântece, dans și poezii, elevii au mai pus într-o frumoasă expoziție o parte din lucrările pe care le-au realizat cu mare dăruire în tot acest timp.
Tot în această zi, în decor de toamnă, s-a sărbătorit Ziua României, pentru acest eveniment copiii pregătindu-se cu mult entuziasm – au transmis prin versuri și cânt cele mai frumoase gânduri pentru țara noastră. De asemenea, s-a amenajat un colț tematic în care s-au expus simboluri naționale, lucrările copiilor, mesajele lor pentru România, îmbrăcate în mândria de a fi români.
Activitățile desfășurate reprezintă activități finalizatoare pentru proiectele tematice „Toamna” (coord. înv. Oanea Elena) și „Tradiții și sărbători-Ziua României” (coord. înv. Ungureanu Roxana.).