Dorohoi News Logo

Sărbătoare la Şcoala Gimnazială „Al.I.Cuza” Dorohoi – VIDEO/FOTO

Unirea mica sarbatorita la Scoala AI Cuza Dorohoi_04

Ca în fiecare an, pe 24 ianuarie, Şcoala „Al. I Cuza” Dorohoi a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a celebra, deopotrivă, Ziua Şcolii şi patronul spiritual, domnitorul Unirii. 

Festivităţile organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor au început la ora 10:00 la cu intonarea imnului naţional, continuat de un cuvânt omagial, depunere de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza şi de un program artistic oferit de elevii şcolii.

La sărbătoarea şcolii au participat reprezentanţi ai comunităţii locale, primarul Dorin Alexandrescu, viceprimarul Constantin Bursuc, membri ai Consiliului Local, reprezentanţii Poliţiei, ISU, Jandarmeriei, delegaţii ale şcolilor şi liceelor din Dorohoi, foste cadre didactice ale şcolii, elevi, profesori şi părinţi.

Aşa cum spunea dl. profesor Adrian Zaharia, fost director al şcolii, aniversarea din acest an are o dublă semnificaţie, având în vedere că este cea de-a zecea aniversare a şcolii sub numele „Al.I.Cuza”. Cadrele didactice şi elevii le mulţumesc tuturor celor care au răspuns invitaţiei şi îi aşteaptă cu drag în fiecare an.







Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web