Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean a cerut, vineri, într-o întâlnire cu directorii de şcoli din judeţ, o mai bună colaborare cu cadrele didactice. Cristian Cucoreanu şi-a exprimat dezamăgirea că mulţi profesori solicită de la Poliţie adeverinţe de colaborare necesare obţinerii gradaţiei de merit, însă în realitate această colaborare nu există.
“Am un exemplu de la Dorohoi. În momentul în care se dădeau gradaţiile de merit, se înghesuiau toţi profesorii să le dăm adeverinţe că au colaborat cu noi. Noi suntem binevoitori, principalul rol a nostru este de prevenire şi nu de sancţionare. V-aş ruga să colaborăm“, a spus Cucoreanu.
El a cerut conducerilor unităţilor de învăţământ să sesizeze toate cazurile de violenţă din şcoli şi să le acorde sprijinul poliţiştilor atunci când au nevoie, scrie botosaninews.
“Noi avem un timp de reacţie de maxim 5 minute în oraş şi 15 minute în mediul rural. Dacă nu ştiaţi, la nivelul IPJ este un Compartiment de analiză şi prevenire a criminalităţii. Vă rog să îi stresaţi şi să-i transpiraţi pe colegi mei, pentru că au tot felul de idei interesante la dirigenţie“, le-a mai spus Cucoreanu directorilor de şcoli.