Dorohoi News Logo

„Săptămâna Familiei, Săptămâna fără TV” 1 – 5 Aprilie 2013

Săptămâna Familiei, Săptămâna fără TV

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”  este pentru al III-lea an partener în cadrul programului „Săptămâna Familiei, Săptămâna fără  TV”, program organizat la nivel naţional de Asociaţia ZIBO.

          Astfel în perioada 1 – 5 Aprilie 2013 elevii şi cadrele didactice sunt invitaţi să viziteze Memorialul Ipoteşti, iar în data de  3 Aprilie 2013 intrarea este GRATUITĂ, pe baza biletului de intrare descărcat de pe  www.zibo.ro şi a condiţiilor prezentate pe aceeaşi pagina web.

          De menţionat faptul ca acest program coincide cu Programul NaţionalŞCOALA ALTFEL”,  motiv pentru care aspectele prezentate mai sus sunt susţinute  şi de  desfăşurarea acestuia.

          Deoarece la ediţiile precedente a fost înregistrat un număr foarte mare de vizitatori şi pentru a evita situaţii neplăcute, se pot face programări la adresa de mail: [email protected], tel. 0231517602, int. 110 sau urmând instrucţiunile de pe site- ul zibo.ro. Programul de vizitare este  LUNI – DUMINICA

08.00 – 16.00.

          În măsura în care programul este ocupat în totalitate pe data de

3 Aprilie, ne rezervăm dreptul de a refuza programări pentru această zi.

                    Vă mulţumim pentru întelegere şi vă aşteptăm!

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web