Dorohoi News Logo

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a ajuns la finalul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!” - FOTO

Grigore Ghica Dorohoi

Sub denumirea „Să știi mai multe, să fii mai bun!” s-a derulat în perioada 1-5 aprilie 2013 programul Școala Altfel, care la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a însemnat desfășurarea a 123 de activități. Diriginții și profesorii colegiului au implicat elevii în activități culturale, sportive, activități de educație pentru cetățenie democratică, activități de educație pentru un stil de viață sănatos, educație ecologică, educație pentru reacții corecte în situații de urgență, etc.

Tinerii au fost informați asupra pericolelor internetului, al traficului de persoane, al violenței și al drogurilor. S-au organizat concursuri, ateliere de lucru, expoziții, cinematecă, dezbateri, excursii, vizite, ateliere de creație, spectacole, activități de voluntariat, competiții sportive, igienizarea sălilor de clasă etc. Au participat 186 elevi de clasa a IX-a, 252 elevi de clasa a X-a, 194 elevi de clasa a XI-a și 187 elevi de clasa a XII-a.

Parteneri au fost Primăria Municipiului Dorohoi, Poliția Municipiului Dorohoi, Inspectoratul de Poliție Botoșani, Casa Municipală de Cultură Dorohoi, Clubul Copiilor și Elevilor Dorohoi, Căminul de Bătrâni Dorohoi, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Școala Postliceală FEG Dorohoi, Biblioteca Municipală, Școala Cornestone, Muzeul de Științe ale Naturii Dorohoi, Casa Memorială „George Enescu” Dorohoi, Psihologul Școlar, Medici de familie, Școala Gimnazială „Spirul Haret” Dorohoi, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Școala Gimnazială „Ștefancel Mare” Dorohoi, Școala Gimnazială nr.1 Dorohoi, Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți, Fundația Sarepta Dorohoi, Filarmonica Botoșani, I.S.U. Botoșani, Direcția de Asistență Socială Dorohoi.

În urma centralizării chestionarelor pentru stabilirea feed-back-ului, aplicate la finalul săptămânii, s-a constatat că scopul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!” a fost atins: implicarea tuturor părților, stimularea participării la activități variate, valorificarea talentelor și capacităților elevilor colegiului.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web