Dorohoi News Logo

POMUL DE CRĂCIUN

clasa a III-a Step by Step

Elevii clasei a III-a Step by Step de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.7 „Al.I.Cuza” Dorohoi, împreună cu învăţătoarele Dănilă Elena şi Lupu Dorina, au participat, alături de elevi ai altor şcoli din oraş la serbarea pomului de Crăciun, organizată cu mult fast de Spitalul Municipal Dorohoi.
   Intervenţia artistică a constat în prezentarea unor colinde strămoşeşti şi a dansurilor populare româneşti: „Corăghiasca”, „Ileana”, „Ruseasca” şi „Clopoţelul”. Elevii au fost răsplătiţi cu ropotele de aplauze ale mulţimii de spectatori.
   Cel mai mult au apreciat cadourile consistente pe care Moş Crăciun le-a împărţit cu multă generozitate.
   Un alt popas l-au făcut la Judecătoria Teritorială Dorohoi, unde elevii i-au colindat şi urat pe funcţionarii acestei importante instituţii.
   Holul instituţiei a răsunat de chiotele elevilor care au dansat, apoi au venit cu „Steaua” şi „Capra”.
   Urările micilor şcolari au stârnit emoţii puternice şi au adus lacrimi pe obrajii spectatorilor.
   Şi aici elevii au fost răsplătiţi cu dulciuri şi aplauze prelungite, aşa cum se cuvine la români. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web