Dorohoi News Logo

Peste 800 de elevi din județul Botoșani, au depus cereri pentru un calculator subvenționat de stat

Peste 800 de copii vor calculator de la stat

864 de elevi din judeţul Botoşani au depus anul acesta cereri pentru programul guvernamental „Euro 200” prin care îşi pot achiziţiona un calculator subvenţionat de stat. Numărul cererilor depuse în 2013 este mai mic decât cel înregistrat anul trecut.

În această perioadă se desfăşoară anchetele sociale pentru verificarea dosarelor depuse de elevi, urmând ca pe 3 iunie să fie afişată lista beneficiarilor. Cei nemulţumiţi pot face contestaţie în termen de 5 zile de la afişarea listei, în perioada 8-23 iunie se vor rezolva contestaţiile, iar pe 24 iunie va avea loc afişarea rezultatelor contestaţiilor pe portalul Ministerului Educaţiei şi la fiecare unitate de învăţământ.

„Anchetele sociale şi evaluarea cererilor depuse de elevi se va face până pe data de 19 mai”, a declarat Dragoş Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web