Dorohoi News Logo

Rezultatele înscrierilor la clasa I vor fi afişate marţi

clasa pregatitoare

Ministerul Educaţiei a anunţat luni înscrierile pentru CLASA PREGĂTITOARE, iar marţi, pentru a nu se crea confuzii, pentru CLASA I.

Listele elevilor înscrişi în clasa I vor fi afişate marţi, înregistrându-se aproximativ 15.000 de cereri separate depuse de părinţi în acest sens şi care au fost soluţionate, a declarat luni ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la Palatul Victoria.

„Există aproximativ 15.000 de cereri separate de acestea (de cele vizând clasa pregătitoare - n.r) pentru înscrierea în clasa I. Datele le vom furniza mâine, nu am vrut să suprapunem cele două tipuri de înscrieri, pentru a nu apărea niciun fel de confuzie. Informaţia importantă este însă că toate cererile depuse în această primă fază au fost soluţionate pentru clasa I",
a afirmat Remus Pricopie, în videoconferinţa cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare din teritoriu, potrivit Agerpres.

Referitor la clasa pregătitoare, peste 163.700 de cereri de înscriere au fost centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, acestea fiind soluţionate în proporţie de 99,5% în prima etapă, a precizat Remus Pricopie, arătând că cele mai mult solicitări nerezolvate sunt în judeţele Galaţi şi Iaşi.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web