Olimpiadele şi concursurile şcolare, indiferent de domeniul lor, stimulează imaginaţia şi gîndirea, oferă motivaţia atât de necesară în procesul de învăţare şi ajută la dezvoltarea abilităţilor şi cunoştinţelor, urmărind formarea „eului” individual al fiecăruia dintre noi.
Richard Bach afirma că „niciodată nu ţi se dă dorinţa fără să ţi se dea de asemenea şi puterea să o transformi în realitate. Va trebui, totuşi, să munceşti ca să reuşeşti asta”. Deosebirea dintre un elev olimpic şi un simplu şcolar este faptul că Andreea Cărăușu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, a găsit această putere şi a fost gata să-şi sacrifice timpul şi plăcerile de care ar fi putut avea parte. Astfel, a dat dovadă de tărie de caracter, autodisciplină şi curaj de a accepta provocările şi piedicile care l-ar fi putut împiedica şi dezechilibra, dar trecîndu-le cu succes şi privind în spate, apare, involuntar, un zîmbet de împlinire şi realizare a propriei fiinţe.
Dumnezeu a binecuvântat-o cu multe daruri, dar cel care o defineşte cel mai mult este perseverenţa. Pentru Andreea nimic nu pare greu. Dacă te străduieşti, poate nu reuşeşti să realizezi totul cum ţi-ai propus, însă măcar ştii că ţi-ai dat toată silinţa, iar data următoare va fi sigur mai bine.
Elevă de nota 10 pe linie, Andreea este dedicată foarte mult şi activităţilor extracurriculare, însă una dintre marile pasiuni ale ei este limba latină, având în cei trei ani de liceu un palmares impresionant:
- clasa a IX-a: locul III la etapa județeană a Olimpiadei de Limbi Clasice, mențiune la etapa națională ; locul I la etapa județeană a Concursului Național „Certamen Ovidianum Ponticum”, locul III la etapa națională;
- clasa a X-a: locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limbi Clasice, prima mențiune la etapa națională; locul I la etapa județeană a Concursului Național „Certamen Ovidianum Ponticum”, prima mențiune la etapa națională;
- clasa a XI-a: locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limbi Clasice, participare la etapa națională; locul I la etapa județeană a Concursului Național „Certamen Ovidianum Ponticum”.
La etapa națională a Concursului Național „Certamen Ovidianum Ponticum”, desfășurată în perioada 24-26 mai, la Constanța, eleva a obținut locul II și s-a calificat la etapa internațională a concursului, ce se va desfășura anul viitor, în aceeași perioadă, la Sulmona, Italia, făcând parte, astfel, din lotul național. Alte două eleve de la Colegiul Național „Grigore Ghica”, respectiv Agrăpine Cătălina, din clasa a IX-a D și Precob Ema din clasa a XI-a F, au obținut premii speciale.
„Povestea noastră, a olimpicilor, a început la ora de latină, unde doamna profesoară m-a cucerit prin pasiunea şi dăruirea ce o avea faţă de acest obiect, căruia mulţi dintre noi nu îi acordă suficientă importanţă. Participarea la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice în clasa a IX-a, m-a ambiționat și m-a determinat să continui să excelez la această materie. Am dorit să demonstrez că, deși e o disciplină judecată greșit, poți atinge performanțe deosebite care să aibă o influență majoră asupra viitorului tău. Anul acesta am reușit să obțin rezultatul spre care am aspirat încă din primii ani de liceu. Sunt mulțumită că munca și efortul depus, împreună cu doamna profesoară Călin Arghira, căreia doresc să îi mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, au fost în cele din urmă răsplătite. Consider că succesul este mai dulce când ai alături oameni frumoși, de aceea doresc să mulțumesc doamnei diriginte, Ifrim Monica, prietenilor și familiei pentru tot suportul pe care mi l-au acordat pe parcursul acestor ani. De asemenea, mulțumesc direcțiunii și profesorilor pentru toată înțelegerea pe care mi-au oferit-o. Această experiență a fost deosebită și aș dori să îi sfătuiesc pe cei care doresc să realizeze performanțe, să nu renunțe la tot ceea ce și-au propus și să se ambiționeze spre succes. Din propria experiență vă spun că se poate.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Andreea Cărăușu, elevă în clasa a XI-a E, la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi.
Autor: DorohoiNews.ro