Dorohoi News Logo

„La mulţi ani, copil drag!” – Grădiniţa nr. 10 Dorohoi – FOTO

Gradinita nr. 10 Dorohoi01

Ziua Internaţională a Copiilor – 1 Iunie – oferă an de an un prilej de mare bucurie tuturor copiilor. În această zi este sărbătorit copilul dar şi copilăria, această perioadă care este inima tuturor vârstelor, e primǎvara tinereţii, este şuvoiul de apǎ care izvorǎşte limpede şi curat din adâncul sufletelor noastre, e oglinda care reflectǎ în viaţa de mai târziu primele imagini.

Cel care are o copilǎrie frumoasǎ şi fericitǎ îşi adunǎ o comoarǎ nesecatǎ în care îşi gǎseşte mângâiere şi linişte în toate momentele vieţii. Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia, reprezentând vârsta inocenţei şi a candorii. Ea înseamnă zile de sărbătoare şi soare, dar şi prieteni, înţelegere, acceptare…

Această zi este un prilej de a aduce zâmbete pe chipul copiilor. În acest scop, preşcolarii grupelor “Piticii” îndrumaţi de d-nele educatoare, prof. Chelaru Mihaela şi prof. Vieru Mirela şi “Fluturaşii”  coordonaţi de d-nele educatoare, prof. Lazăr Mihaela şi ed. Nimigeanu Elena, de la Grădiniţa Nr.10 Dorohoi, Structură a Şcolii Gimnaziale “Ştefan cel Mare” Dorohoi, au participat la o activitate din cadrul parteneriatului dintre cele două grupe, intitulată “La mulţi ani, copil drag!”

Copiii au avut parte de multe surprize, au interpretat cântece dedicate evenimentului, au dansat pe ritmuri vesele, au confecţionat mici “opere de artă”. Totul s-a desfăşurat într-o atmosferă minunată, plină de candoare şi veselie, zâmbetul şi bucuria aflându-se în permanenţă pe chipul copiilor. La sfârşitul activităţii copiii au fost premiaţi cu diplome şi multe dulciuri.

O zi cu totul specială, plină de clipe de neuitat, o zi frumoasă care nu va fi uitată niciodată!

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web