Dorohoi News Logo

Tipografia „Luceafărul” din Dorohoi - „Drumul cărții - Şi cărţile au suflet” - FOTO

Liceul Tehnologic Special Ion Pillat Dorohoi

În aceste zile SC Tipografia Luceafărul SRL din Dorohoi a primit vizita unui grup de elevi de la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” din localitate.
 
Prin parteneriatul „Drumul cărţii - Şi cărţile au suflet”, realizat între școală, bibliotecă şi tipografie, instituţiile partenere şi-au propus să introducă altfel copiii în lumea cărţilor, să le formeze o atitudine pozitivă faţă de carte, orientarea acestora spre literatură, precum şi realizarea unor noi forme de colaborare între dascăli, reprezentanţii tipografiei, bibliotecii şi comunitate.
  
Proiectul, coordonat de: bibliotecar Violeta Gușu, pedagog şcolar Dan Bostan şi prof. Brânduşa Ghileschi vizează cultivarea sentimentelor de preţuire şi dragoste atât pentru carte, creaţii literare, lectură, cât şi pentru frumuseţea şi armonia limbii române dar şi cultivarea respectului faţă de cei care însufleţesc hârtia dându-i o altă cale, o altă viață.

S-a urmărit drumul parcurs de o carte care până să ajungă pe masa cititorului e nevoie în primul rând de un copac care să ne dăruiască lemnul său pentru a face din el hârtie. Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a importanţei cărţilor în viaţa oamenilor, formarea deprinderilor de a folosi tipăritura, identificarea părţilor componente a unei cărţi (copertă, titlu, autor, pagini, numerotare, conţinut etc.) şi dezvoltarea interesului şi a grijii faţă de carte, implicit față de pădure au fost aspecte prezentate în discuțiile avute între elevi și angajații tipografiei.
  
În societatea contemporană când calculatorul ocupă din ce în ce mai mult timpul tinerilor, îndepărtându-i tot mai mult de cuvântul tiparit, este datoria şcolii să deschidă uşa fermecată a lumii cărţilor.

Atât dascălii cât şi reprezentanţii tipografiei, dar şi ai bibliotecii şcolare, trebuie să-şi găsească timp, să asculte cât mai mult părerile copiilor despre cărţi, despre ce ar dori să afle despre acestea. Doar aşa pasiunea pentru citit se poate dezvolta în mod creator şi poate deveni o parte din viaţă, însoţindu-i permanent.


DorohoiNews.ro
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web