Elevii Colegiului Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi au asistat vineri 7 iunie, la o activitate de informare susţinută de Fundaţia „My Brother’s Keeper”, Centrul de consiliere Plus, în cadrul derulării programului de educaţie preventivă.
Reprezentantul fundaţiei, asistent social Alina Livanu, a prezentat într-un mod interactiv materiale prin care elevii au fost informaţi cu privire la consecinţele fizice, psihice şi emoţionale asociate debutului precoce al relaţiilor intime pentru evitarea sarcinilor nedorite, infecţiilor transmisibile şi a avorturilor în rândul adolescenţilor.
Această activitate a avut ca scop dezvoltarea simţului responsabilităţii adolescenţilor faţă de viaţa personală şi a celorlalte persoane cu care intră în relaţie, conştientizarea riscurilor la care se supun în vederea luării unor decizii corecte şi mature legate de viaţa intimă. Au fost vizionate materiale video pe marginea cărora elevii au avut posibilitatea să discute şi să adreseze întrebări.