La Dorohoi plata salariilor cadrelor didactice pentru luna ianuarie 2011 a întârziat cu 8 zile. Mai întâi au fost vizate, cu întârziere, Statele de personal de către ISJ Botoşani, care a solicitat să vizeze şi Statele de plată, lucru care nu s-a mai făcut până acum. Şcolile trebuiau să ducă la Trezorerie Statele de personal şi Statele de plată care, conform HG1395 şi conform adresei Ministerului Finanţelor Publice către unităţile proprii nu trebuiau vizate de ISJ, ci doar cele de personal. Trezoreria a refuzat efectuarea controlului salariilor şi a motivat în scris refuzul plăţii salariilor conform hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, cât şi certificatelor constatatoare, cu sentinţe definitive şi executorii, ambele referindu-se la salarizarea conform Legii 330/2009.
Această stare de lucruri a fost considerată nedreaptă şi revoltătoare de către cadrele didactice care, prin liderii de sindicat sau direct, au solicitat conducerilor şcolilor şi administratorilor financiari contabili să respecte legea. Nu există nici o hotărâre de guvern şi nici o ordonanţă care să interzică aplicarea salarizării corecte a personalului din învăţământ conform Legii 330/2009.
ISJ Botoşani a transmis în şcoli adrese prin care încearcă să limiteze drepturile salariale invocându-se încadrarea în bugetul cheltuielilor de personal, motivaţia fiind criza financiară prin care trece România.
Astăzi liderii judeţeni de sindicat l-au informat pe d-nul prefect că se vor depune plângeri penale împotriva celor vinovaţi de această situaţie fără precedent. Conflictul a fost detensionat în urma acestei discuţii, urmând ca mâine să se facă plata salariului pe luna ianuarie 2011, conform legii.
S-a văzut cu această ocazie că nici un director n-a reacţionat corespunzător atunci când li s-a impus să încalce legea, cu toţii s-au supus ordinelor de la judeţ, dar, ceea ce este îmbucurător pe de altă parte, s-a putut constata hotărârea fermă a cadrelor didactice de a nu da înapoi, de a nu fi de acord ca drepturile să le fie călcate în picioare. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro