Având ca motto „Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut; totuşi cel mai prost păzită. ”(Emile Augier), evenimentul organizat marţi, 19 noiembrie 2013, la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat”, a reuşit să marcheze, într-o manieră complexă, axată pe interdisciplinaritate, „Săptămâna Educaţiei Globale”.
Prin derularea proiectului „Stil de viaţă raţional” s-a urmărit: stimularea participării elevilor la acţiuni variate, în contexte nonformale; formarea unui stil de viaţă sănătos; cunoaşterea reciprocă a grupurilor de elevi implicaţi în proiect, dezvoltarea competenţelor de comunicare; armonizarea relaţiilor în cadrul grupurilor de elevi; formarea deprinderilor de a respecta unele reguli, de a fi cooperanţi, toleranţi, de a avea iniţiative şi de a-şi crea relaţii de prietenie, colaborare şi competiţie.
Programul de activităţi a cuprins patru paşi mici, dar diverşi şi siguri în vederea atingerii scopului propus, acela de formare a unui stil de viaţă durabil.
Activitatea a debutat cu o prezentare Power Point. Materialul a fost unul atractiv, interesant, întrucât a urmărit ideea echilibrului dintre natură şi corpul uman. A urmat momentul când ghicitorile au invadat atmosfera şi au sensibilizat elevii. Prezentarea creaţiilor literare ale elevilor clasei a V-a A, de la Scoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi - coordonaţi, de către doamna profesor Cristina Bordianu, a creat emotii in randul tuturor celor prezenti.Secvenţa a patra, a cuprins desfăşurarea unei activităţi practice, în cadrul căreia, copiii au dat dovadă de îndemânare, curiozitate şi interes ,evidenţiind, prin îmbinarea diferitelor tehnici de lucru (şnuruire, lipire, colaj, asamblare), roadele muncii lor.
Copiii au avut ocazia să îşi susţină favoriţii, să îşi încurajeze coechipierii, să conlucreze în grupuri mixte, să adopte un comportament moral-civic adecvat, manifestând toleranţǎ, ataşament, încredere reciprocă.
Întregul proiect educativ s-a încheiat cu un rebus care dezvăluie cuvântul magic „Vitamine”.
Coordonatorii proiectului: prof. Mariana Diaconu, prof. Cristina Bordianu, prof. Andra Adăscăliţei, prof. Ramona Palamaru şi director prof. Gabriela Apetria, au marcat finalul cu o expozitie tematică a activităţii realizate de către elevii şcolii, aceştia fiind recompensaţi cu dulciuri.
Vă invităm oricând la noi, cu noi, să învăţăm împreună că darul cel mai de preţ e SANATATEA. (prof. Marina Diaconu LTS „Ion Pillat”)