Inițierea copiilor în spiritul valorilor democratice și al drepturilor omului constituie unul dintre fundamentele educației, începând cu cea mai fragedă vârstă.
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au marcat în manieră proprie Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Pe lista activităților educative, desfășurate în cadrul Săptămânii Educației Globale, a fost trecută și cea coordonată de către prof. Sandu Mirela-Cristina și prof. Antonescu Cătălina.
Abordarea drepturilor copilului a fost una deosebită, din perspectivă literară. S-a pornit de la ideea că unele îndatoriri și responsabilități vor rămâne adânc gravate în memoria elevilor dacă personajelor îndrăgite le sunt asociate percepte morale. Elevii claselor a VI-a B și a VII-a B au avut astfel ocazia de a viziona secvențe sugestive din pelicule cinematografice, „Mizerabilii” și „Dumbrava minunată”, precum și de a participa la o dezbatere tematică.
Pe parcursul activității, aceștia și-au exprimat opinia cu privire la tema proiectului, au participat activ, dând dovadă de creativitate, spontaneitate și spirit de competiție. Această activitate a avut ca scop conștientizarea existenței unor drepturi și a faptului că acestea trebuie respectate de către toți cetățenii.
Directorul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, prof. Ionescu Marius, a fost alături de cei implicați în proiect și a ținut ca la finalul dezbaterii să transmită elevilor un mesaj de solidaritate, de încurajare și de sprijin permanent oferit tuturor celor care studiază în cadrul acestei instituții.
„L'enfant doit ệtre notre souci. Et savez-vous pourquoi? Savez-vous son vrai nom? L'enfant s'appelle Avenir” (Victor Hugo)