Dorohoi News Logo

Programul educaţional şi concursul naţional “ Şcoli pentru un viitor verde”la cea de-a doua ediţie

Dorohoi Gradinita Nr.7

Micii ecologişti de la Gradiniţa cu program prelungit nr. 7 Dorohoi, îndrumaţi de d-nele educatoare, şi-au exprimat bucuria participării la cea de-a doua ediţie a concursului prilej cu care au prezentat un spectacol cu tema ecologică ”Ce e natura?”şi o paradă de costume eco.

Prin acest program si concurs naţional prichindeii sunt astfel învaţaţi să înţeleagă natura, să îi aprecieze frumuseţea, să-i descopere componentele şi particularităţile, să se apropie de ea şi să o protejeze. Sadirea în inimile şi conştiinţele copiilor încă de la vârstă fragedă  a sentimentului responsabilităţii pentru păstrarea mediului înconjurător este un pas înainte iar entuziasmul  copiilor în rezolvarea problemelor societăţii legate de distrugerea mediului, credinţa lor sinceră că pot schimba lumea, voluntariatul în slujba binelui transformă  reguli simple în comportamente sanătoase şi eficiente de protejare a naturii.
 
Bucuria micuţilor a fost pe masură deoarece activitatea a fost finalizată prin organizarea unei  expoziţii cu tema “ Fantezii eco”  unde aceştia au expus lucrări confecţionate din materiale reciclabibile. Alături de micuţi au fost şi părinţii, bunicii acestora precum şi domnul primar ing. Dorin Alexandrescu. (Coordonator proiect-prof. Maria Enache, cadre implicate: director educ. Ştefanica Şchiopu, educ. Doina Corlatianu). (Dorohoinews.ro)
 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web