Elevii claselor a XII-a de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” din Dorohoi s-au reunit astăzi în Aula „Dimitrie Pompeiu” pentru o ultimă decizie asupra profesiei pe care o vor urma. Proiectul „Viitorul meu începe azi” a fost coordonat de prof. Viorica Stegaru cu sprijinul colaboratorilor: director Ciprian Mândrescu,consilier educativ Otilia Puiu prof. Loredana Anechi, prof. Bogdan Jâşcanu şi al consilierului şcolar. Obiectivul principal a fost ca elevii să devină, în primă etapă interesaţi, preocupaţi de viitorul lor, dar şi stimularea motivaţiei învăţării.
“Sperăm că în activitatea de azi şi-au identificat aptitudinile, interesele pentru a alege o facultate. Sunt unii elevi care ştiu de mici ce profesie vor urma, iar astăzi au avut ocazia să demonstreze că li se potriveşte”, a spus coordonatorul proiectului prof. Viorica Stegaru.
Proiectele prezentate au fost: Cariera în poliţie, Meseria de economist, Meseria de medic (XII B) şi Meseria de avocat, Cariera în jurnalism, Meseria de psiholog (XII E). (DorohoiNews.ro) Mădălina O.