Ministerul Educației va premia pe data de 18 decembrie 2013, trei eleve din Botoşani. Acestea vor fi recompensate pentru activitatea din ultimul an şcolar la olimpiade şi concursuri şcolare internaţionale.
Este vorba de elevele Fanta Feraru, de la Colegiul Ghica Dorohoi, care a luat premiul II la Olimpiada Internaţională de limbă romani, Perla Scripcariu, de la Colegiul Naţional AT Laurian, care a luat premiul III la Olimpiada Internaţională de limbă romani, dar şi Teodora Coroamă de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, care a obţinut medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de chimie.