„Deschide uşa, creştine!” a fost îndemnul elevilor de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, ieri, 16 decembrie 2013. Prin intermediul unui spectacol desfăşurat la Sala Teatrului le-a amintit celor prezenţi că sărbătoarea Crăciunului este aproape şi că un nou an se apropie cu paşi repezi.
Vechiul şi noul s-au contopit într-o pleiadă de cântece, dansuri şi jocuri care, indiferent că au fost tradiţionale sau moderne, au transmis emoţii, au împărţit zâmbete, au adus spiritul Crăciunului în inimile tuturor şi le-a amintit cât este de uşor să fii, măcar pentru un moment, fericit. Crăciunul este sărbătoarea care ne aduce împreună şi, astfel, s-au alăturat şi elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 8 „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi care au încântat prin nostalgia creată celor prezenţi.
Organizatorii mulţumesc elevilor implicaţi şi invitaţilor.
Elevii Colegiului Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi vă urează: Sărbători fericite şi un nou an un pic mai bun, foarte sănătos şi presărat cu mulţi stropi de fericire!