Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, elevii Şcolii Gimnaziale „Al.I.Cuza” Dorohoi, sub îndrumarea profesorilor: înv. Lupu Dorina, înv. Dănilă Elena, Botezatu Emanuela şi Pădurariu Alina, au organizat spectacolul: „Iată, vin colindători!”. Un spectacol emoţionant, plin de magie, care ne-a reamintit de adevărata semnificaţie a Crăciunului şi de puterea gesturilor simple, care aduc oamenii mai aproape.
Elevii ne-au făcut să intrăm în atmosfera magică a sărbătorilor. Spectatorii au avut parte
de colinde, urături, muzică internaţională de Crăciun, muzică folk, un recital de poezii cu tematică specifică în limba franceză, dansuri tradiţionale româneşti, umor şi veselie.
De asemenea, în holul şcolii a putut fi vizitată o expoziţie de lucrări ale elevilor, realizată
sub îndrumarea d-nei profesoare, Clisu Adina.
Gazdă bună, doamna director le-a dăruit copiilor colaci şi dulciuri!