Dorohoi News Logo

Ziua Unirii sărbătorită la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Dorohoi - VIDEO/FOTO

Scoala Alexandru Ioan Cuza Dorohoi_11

Ziua de 24 ianuarie are o dublă semnificație pentru copiii și cadrele Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Dorohoi. În primul rând ne amintim cu toții de semnificația istorică a zilei și încercăm să retrăim încă o dată momentele de mare încărcătură emoțională a acesteia și în același timp aceștia sărbătoresc ziua lăcașului de învățătură care poartă numele marelui ROMÂN – DOMNITORUL ALEXANDRU IOAN CUZA.

Elevii școlii i-au întâmpinat cum se cuvine pe oaspeți care, ca în fiecare an, au venit alături de noi pentru a marca evenimentul. Primarul Municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, împreună cu alți reprezentanți și angajați ai Primăriei Dorohoi, instituție care este un sprijin real pentru școală cu ocazia manifestărilor istorice și locale, au spus prezent la acest eveniment.

Inspectoratul Școlar Județean a fost reprezentat prin inspectorul general adjunct Otilia Luca și inspectorul Paula Gavriluță. Totodată la eveniment au fost prezenți și colonel Radu Țipișcă din cadrul ISU Botoșani, colonel Nechita Gheorghe, Jandarmeria Dorohoi, reprezentanți ai Poliției de Proximitate Dorohoi, ai Casei  Municipale de Cultură, directori ai liceelor și școlilor din Dorohoi.

Evenimentul a început în fața unității de învățământ unde s-a intonat imnul național, s-a cântat și dansat Hora Unirii, apoi s-au depus coroane la bustul lui Alexandru Ioan Cuza aflat în fața școlii. După acestea, cei prezenți au fost invitați la un program artistic pregătit de copiii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Dorohoi.

„Noi cadrele didactice ale școlii încercăm să plantăm și să creștem în sufletul copiilor noștri sămânța PATRIOTISMULUI NAȚIONAL, încercăm să menținem vie flacăra iubirii de țară, de moșia străbună, respectul pentru marii noștri înaintași, iar bucuria și zâmbetul de pe fețele lor ne dă sentimentul reușitei. Vă îndemnăm și pe dumneavoastră dragi dorohoieni, care citiți acum aceste rânduri, să vă amintiți o clipă de semnificația lui 24 ianuarie și HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ / CEI CU INIMA ROMÂNĂ! LA MULȚI ANI ROMÂNE!!!”, a declarat pentru Dorohoi News, Liliana Pădurariu, directorul Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Dorohoi.



DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web