Având în vedere faptul că în cursul zilei de luni, 27 ianuarie 2014, nu s-au făcut cursuri în niciuna dintre unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani, ISJ Botoșani a anunțat faptul că aceste ore pierdute se vor recupera.
Aceste ore se vor recupera în semestrul II al anului şcolar 2013-2014, urmând ca directorii de şcoli să stabilească cum va fi recuperată ziua de 27 ianuarie 2014.
„Fiecare şcoală, funcţie de condiţiile specifice, va decide cum va recupera orele. Consiliul de Administraţie are această responsabilitate. Nu pot să le impun”, a declarat Mihaela Huncă, șefa Inspectoratului Școlar al Județului Botoșani.