În această săptămână, inspectorii școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani vor efectua o serie de inspecții de revenire în mai multe unități de învățământ din județ. Acestea au ca scop verificarea măsurilor trasate la inspecțiile generale, acolo unde au fost găsite nereguli, dacă au fost duse la îndeplinire.
„Această săptămână este caracterizată şi de inspecţii de specialitate, dar în primul rând o pondere mai mare o au inspecţiile de revenire care se realizează în unităţile de învăţământ în care au fost inspecţii generale şi în urma cărora a existat un plan de măsuri, iar acum inspectorii vor merge pentru a vedea dacă acele măsuri propuse au fost realizate", a declarat inspectorul general al IŞJ, Mihaela Huncă.
Inspecţiile de revenire se vor desfăşura în următoarele unităţi de învăţământ:
- Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani;
- Școala Gimnazială nr. 1 Lunca;
- Școala Gimnazială nr. 1 Leorda;
- Școala Gimnazială nr. 1 Corlăteni;
- Școala Gimnazială nr. 1 Durnești;
- Școala Gimnazială nr.1 Unțeni.