Dorohoi News Logo

„Cele 100 de limbaje ale copilului” la Grădiniţa din Dumbrăviţa - FOTO

Gradinita Dumbravita

„Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aminti, implică-mă şi voi înţelege” (John Gay)

În spiritul cerinţelor educative actuale şi al promovării principiilor educaţiei pentru schimbare, din cadrul Proiectului Naţional „Curcubeul Schimbării” preşcolarii de la Grădiniţa din Dumbrăviţa, în parteneriat cu elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa au desfăşurat o nouă activitate educativă care descrie copiii ca având 100 de căi de a gândi şi învăţa, prin muncă, la fel de bine ca şi prin joacă.

Cele 100 de limbaje sunt considerate a fi limbaje simbolice care prezintă numeroasele aspecte ale potenţialului unui copil, abilităţile şi înclinaţiile sale. Acestea reprezintă cele mai importante căi de comunicare prin intermediul cărora cei mici învaţă şi se dezvoltă armonios.

Îndrumaţi de d-nele educatoare Lucia Oboroc, Maria Bolohan şi d-na prof. înv. primar Angela Dodu copiii parteneri în Proiectul „Curcubeul Schimbării” au realizat o expoziţie cu lucrări deosebite (desene, felicitări, obiecte decorative etc.), cu caracter practic şi plastic, în care au îmbinat cu succes materialele reciclabile cu cele convenţionale.

În atelierele de lucru, copiii au avut ocazia să-şi exprime cunoştinţele şi emoţiile, să-şi manifeste creativitatea şi spontaneitatea într-un mod plăcut şi interactiv. Munca în echipă şi schimbul de idei au permis conturarea unor adevărate opere de artă în care fiecare copil şi-a pus în practică îndemânarea şi talentul. De asemenea, preşcolarii Grupei Mari şi Mijlocii au susţinut şi un mic recital de cântece şi poezii dedicate primăverii.

Activitatea a avut drep obiectiv modelarea personalităţii copiilor prin stimularea imaginaţiei şi creativităţii în vederea pregătirii pentru afirmare şi exersarea abilităţilor personale.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web