Deși s-a vehiculat că odată cu ruperea USL, inspectorii școlari liberali vor fi înlocuiți din funcție, acest lucru nu s-a întâmplat, aceștia rămânând în continuare pe posturi.
Mihaela Huncă a declarat că deocamdată Ministerul Educației nu a luat nicio decizie cu privire la schimbarea inspectorilor școlari numiți de PNL.
„Voi fi inspector pentru toate cadrele didactice, voi fi foarte corectă și echidistantă. Nu vreau să fac o politizare a sistemului de învățământ. Acolo unde se impune, dacă se impune, se vor face schimbări. La nivel central nu ni s-a cerut nimic. Mergem pe stabilitate, echilibru și echidistanță“, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.