Potrivit planului de școlarizare, pentru anul școlar 2014-2015, pentru clasa a IX-a au fost propuse un număr de 144 de clase, cu 4.032 de elevi, față de 158 de clase, cu 4.470 de elevi, cât au fost în acest an școlar.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, la Colegiul Național "A.T. Laurian" au fost propuse 8 clase de a IX-a, la Colegiul Național "Mihai Eminescu" 8 clase, Liceul Teoretic "Grigore Antipa"- 4 clase, Liceul Teoretic "N. Iorga"-8 clase, Liceul cu Program Sportiv- 4 clase, Seminarul Teologic Ortodox-2 clase, Colegiul Economic "Octav Onicescu"-7 clase, Colegiul Tehnic "Gh. Asachi"-11 clase, Liceul "Alexandru cel Bun"-6 clase, Liceul "Dimitrie Negreanu"- clase 8, Liceul "Elie Radu"- 5 clase, Liceul "Petru Rares"-6 clase.
La Dorohoi, la Colegiul „Grigore Ghica” s-au propus 8 clase de a IX-a, iar la Liceul „Regina Maria” 8 clase.
La majoritatea unităților de învățământ din mediul urban s-a păstrat același număr de clase ca în anul școlar 2013-2014.