Începând de săptămâna trecută 23 de elevi de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi se pregătesc să devină voluntari antidrog. După ce şi-au depus dosarele la sediul Centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog Botoşani, aceştia au participat la un curs de formare coordonat de domnul Florin Barbu, reprezentant al Agenţiei Naţionale antidrog Botoşani.
Cursul a vizat: rolul A.N.A. şi C.P.E.C.A. în elaborarea şi implementarea politicilor naţionale în domeniul drogurilor, legislaţia naţională şi internaţională în domeniul drogurilor, voluntarul antidrog, fenomenul consumului de droguri (definirea unor termeni specifici, clasificări şi efectele consumului de droguri), prevenirea consumului de droguri, servicii de asistenţă existente destinate consumatorilor dependenţi de droguri etc. Elevii au urmărit materiale video, au pus întrebări, au discutat pe marginea acelor văzute.
În urma celor două întâlniri ei şi-au stabilit un program de lucru, şi-au format echipe care se vor ocupa de diferite proiecte, au făcut propuneri pentru activităţile viitoare.